Cupa “Împreună pentru Ștefan” s-a incheiat! Acest concurs a fost un eveniment caritabil, al cărui scop a fost susţinerea financiară a şahistului de numai 13 ani, Ştefan Vişoiu, care a început o luptă grea cu un adversar puternic şi care a fost nevoit să urmeze un tratament de urgenţă la Instituto Ortopedico Rizzoli din Bologna şi intervenţii chirurgicale.
Toate taxele de participare ale acestui eveniment i-au fost donate lui Ştefan în încercarea de a-i fi alături în acest moment greu!!!
Concursul organizat de clubul nostru a avut două secţiuni: una dedicată juniorilor, unde au participat copiii sub 14 ani, şi una dedicată seniorilor, unde au avut curaj să participe şi mai mulţi juniori ambiţioşi.
Pe lista de start a celor două turnee au fost în total aproape 80 de participanţi, o mică parte dintre ei fiind simbolic alături cu gândul şi cu sufletul, contribuind doar prin donaţii.
Premiile concursului au constat în cupe, medalii, şahuri şi ceasuri. Ne-au susţinut financiar şi logistic Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sect 6 şi Protoieria sector 6, care ne-au oferit frumoasa sală de joc, şahurile şi ceasurile învingătorilor, precum şi părinţi generoşi, domnul Călin Teodorescu, dna Iuliana Sandu, cărora le mulţumim din suflet.
Mulțumim tuturor participanților şi sponsorilor noștri, care ni s-au alăturat pentru a-l susține financiar pe Ștefan Vișoiu!
Mulţumim tuturor colaboratorilor noştri, care au dorit să rămână anonimi, dar care au pus suflet în organizarea acestui eveniment de binefacere!
Mulţumim pentru generozitate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sect 6 pentru dorinţa de a-l ajuta pe Ştefan şi suplimentarea premiilor cu şahuri şi ceasuri de şah!
Ne bucurăm că toţi copiii au fost încântaţi de atenţiile dulci oferite de colaboratorii noştri şi că au fost dornici să răspundă prezent invitaţiei noastre de a-l susţine pe Ştefan!
Sperăm să fi creat o atmosferă şahistă frumoasă, o modalitate de a ne întâlni, de a ne bucura unii de alţii, de a ne bucura de şah şi, de ce nu, de a ne bucura de victorii frumoase!
Felicitări câştigătorilor celor două turnee, precum şi tuturor participanţilor care au dovedit că sunt învingători prin atitudinea lor de solidaritate şi omenie!
Şi nu în ultimul rând, ne bucurăm că am reușit să ducem la îndeplinire această misiune caritabilă!
Gens una sumus!