Şahul este unul din cele mai vechi jocuri inventate de-a lungul timpului. Cu toate că originea lui este foarte disputată, cert este că el a reusit să dăinuie până în zilele noastre datorită frumuseţii sale, a valorilor estetice ce ni le insuflă, fiind ridicat atât la rang de ştiinţă, cât si de artă.
El a fost îmbrăţişat atât de oamenii de rând, de intelectuali, personalităţi, cât şi de conducătorii diverşelor popoare sau state.
Istorici şi cronicari au adus dovezi clare cu privire la existenţa jocului pe cele 64 de pătrăţele, meritele descoperirii sale fiind împărţite între India, China, Persia, Grecia şi Egipt. Descoperirile arheologice (piese de şah din piatră sau fildeş), cât şi picturile murale atestă prezenţa jocului de şah încă din Antichitate. Pictori celebri ai diverselor perioade istorice au surprins pe pânzele lor, în originale moduri, confruntarea acerbă dintre cei doi rivali situaţi de o parte şi alta a tablei de şah.
Numeroase legende şi mituri scrise sau transmise pe cale orală vorbesc despre existenţa unui război închipuit pe tabla de şah, a unei înfruntări între minţi luminate. Cea mai cunoscută legendă este cea a filozofului Sissa, legenda boabelor de grâu, preluată din folclorul indian.
Unul dintre cei mai importanţi prozatori români, Mihail Sadoveanu, a repovestit în stilul său inconfundabil această legendă în nuvela “Soarele în baltă sau aventurile şahului”. Scriitorul face o paralelă între lumea şahului şi cea reală, comparând piesele de şah cu oamenii care aparţin diverselor ierarhii, arătând similitudinile dintre regulile şahului şi cele ale lumii reale, îndemnând la cugetare, apoi la acţiune.
Sadoveanu încheie nuvela într-o notă filozofică, îndemnându-i pe cei ce deţin puterea sa nu uite că sunt şi ei oameni supuşi greşelilor.
De-a lungul timpului regulile de joc au suferit modificări importante, fiind influenţate de condiţiile si stilul de viaţa al diverselor popoare.
Primul joc cu reguli asemănătoare şahului a fost jocul indian chaturanga, apărut în jurul anului 570 e.n. El este considerat de istorici ca fiind strămoşul jocului cu pătrăţele albe şi negre. Acesta se desfăşura între patru adversari, având piese asemănătoare şahului, dar dispuse diferit.
După anul 590 e.n. şahul a pătruns şi în lumea arabă, în Persia, schimbându-şi denumirea în şatrandj. Aşezarea pieselor şi regulile de joc erau foarte asemănătoare celor impuse astăzi în şah. Sub acestă formă avea să pătrundă si în Europa, fiind raspândit de popoarele arabe prin nordul Africii, cunoscut sub denumirea de şah european.
De-a lungul secolelor şahul european a continuat să se dezvolte, contribuţii importante la stabilirea principiilor de tactică şi strategie, la dezvoltarea deschiderilor şi a finalurilor având diverse personalităţi din domeniul şahului şi campioni mondiali despre care vom vorbi în secţiunea “Campionii şahului”.
