Campionii mondiali după schisma produsă de Kasparov (1993)

Timp de 6 ani, Kasparov a disputat aproximativ 150 de partide în cele 5 meciuri cu Karpov; în mod surprinzător, în 1992 Karpov a fost învins în semifinalele candidaților de tânărul britanic Nigel Short, ajuns ulterior challenger al lui Kasparov.

Anul 1993 a inițiat o perioadă tulbure în istoria campionilor mondiali. Atras de posibilitatea obținerii unor premii superioare celor asigurate de FIDE, Kasparov a decis să dispute meciul cu Short sub egida unei organizații para-oficiale create de el însuși. Deși Kasparov a rămas cel mai puternic jucător din lume până în 2005, când s-a retras din activitatea competițională, din punct de vedere oficial el nu mai poate fi considerat un campion mondial.

În anul 1993, campionul mondial Garry Kasparov și marele maestru britanic Nigel Short au creat Asociația Șahului Profesionist (Professional Chess Association, PCA) în care i-au atras pe mai mulți jucători din topul mondial. PCA a organizat propriul sistem competițional de atribuire a titlului mondial, în paralel cu sistemul FIDE. De aceea, în intervalul 1993 – 2006, au existat doi campioni mondiali, unul în varianta FIDE, celălalt în varianta PCA. 

Karpov a prins trenul favorabil și, primind câteva mici favoruri de regulament de la FIDE, a redevenit campion oficial din 1993 până în 1999.

 Începând din 1999, titlul de campion mondial în varianta FIDE a fost acordat în urma organizării, la fiecare doi ani, a unui turneu în sistem eliminatoriu, similar celui în care se dispută în prezent Cupa Mondială. Acest sistem eliminatoriu s-a dovedit o competiție a surprizelor astfel încât la prima ediție, din anul 1999, câștigător a fost rusul Alexander Khalifman, numărul 45 pe lista favoriților. Au urmat Vishvanathan Anand (India) 2000 – 2002, Ruslan Ponomariov (Ucraina) 2002 – 2004, Rustam Kasimdzhanov (Uzbekistan) 2004 – 2005 și Veselin Topalov (Bulgaria) 2005 – 2006, câștigător al unui turneu disputat în dublă manșă la San Luis, în Argentina, la care au mai participat alți 7 jucători din topul mondial.

În varianta PCA s-au disputat meciuri cu un număr prestabilit de partide, iar campioni mondiali au fost Garry Kasparov 1993 – 2000 și Vladimir Kramnik 2000 – 2006.

După multe negocieri, compromisuri și diferite sisteme de disputare a competițiilor pentru, în anul 2006 a fost organizat un meci de unificare a titlului de campion mondial, între Veselin Topalov (varianta FIDE) și Vladimir Kramnik (varianta PCA), câștigat de Kramnik. 

Spre sfârșitul anilor 90, FIDE a abandonat sistemul bine pus la punct de disputare a ciclului de campionat mondial, dizolvând fazele superioare într-un sistem de mini-meciuri de 2 partide în sistem knock-out. Învingătorii acestor competiții merită enumerați: Alexander Halifman, Ruslan Ponomariov, Rustam Kasimdjanov, dar cel care s-a impus ca un campion mondial veritabil al acestei perioade este indianul Viswanathan Anand (n. 1969). El a cucerit titlul de 5 ori, în 2000, 2007, 2008, 2010, 2012, dar nu mai puțin relevant este faptul că el a triumfat în toate cele trei formule de campionat practicate de-a lungul istoriei: mini-meciuri KO, turneu, meci.

În aceeași categorie poate fi încadrat și bulgarul Vesselin Topalov (n. 1975) învingător în 2005 în Campionatul Mondial sistem turneu disputat la San Luis (Argentina).

În 2012 Anand și-a apărat cu succes titlul în fața israelianului Boris Gelfand. Disputat la Galeria Tretiakov din Moscova, meciul Anand – Gelfand a stat sub semnul echilibrului, după cele 12 partide de şah clasic scorul fiind egal, 6-6. Au urmat partidele de departajare, iar Anand a reuşit să se impună cu 2,5 –1,5 în seria celor 4 partide de şah rapid.

În 2013, norvegianul Magnus Carlsen a devenit cel de-al 16-lea campion mondial din istoria șahului, deposedându-l de titlul suprem pe indianul Vishvanathan Anand chiar  la Chennai, în India. Anterior, Carlsen câștigase cu emoții Turneul Candidaților, organizat la Londra. În ultima rundă, Carlsen a pierdut partida cu rusul Peter Svidler, însă și contracandidatul la primul loc, rusul Vladimir Kramnik, a trebuit să se recunoască învins în disputa cu ucraineanul Vassily Ivanchuk. Carlsen și Kramnik au rămas cu 8,5 puncte din 14 posibile, astfel încât s-a apelat la criteriile de departajare. Datorită faptului că a avut 5 victorii comparativ cu cele 4 ale lui Kramnik, Carlsen a câștigat dreptul de a juca meciul pentru titlul mondial.

Chiar dacă meciul s-a disputat în India, Magnus Carlsen nu i-a lăsat nicio șansă lui Vishvanathan Anand, câștigând cu 6,5 – 3,5. Anand a jucat minimal, fără strălucirea celui supranumit „tigrul din Madras” datorită forței sale de joc sau „fulgerul din Madras” datorită vitezei sale de calcul. La conferința de presă care a urmat partidei a 10-a, cea care a închis meciul programat pe durata a 12 partide, Anand a prezentat scuze fanilor săi, mulți veniți de la distanțe mari pentru a-l vedea și a-l susține.

Magnus Carlsen, a ratat pentru doar câteva zile recordul de a deveni cel mai tânăr campion mondial din istoria șahului, recordul de 22 de ani și 7 luni fiind deținut de rusul Garry Kasparov, cel care i-a fost și antrenor. Probabil că Magnus Carlsen nu s-a gândit să bată acest record pentru că preocuparea lui este de a juca partida până când practic nu mai există nicio cale de a obține victoria. Comparativ cu alți mari jucători ai lumii, nu poate fi considerat un expert al deschiderilor. În schimb, se observă forța sa în jocul de mijloc și în final, faze ale partidei în care își depășește adversarii atât la calcul, cât și la modul de înțelegere a poziției. Elocvente sunt partidele 4, 5 și 6 ale meciului cu Anand, în care Carlsen a jucat finaluri de turnuri cu pion în plus. Partida a 4-a s-a încheiat remiză, iar pe următoarele două le-a câștigat, fiindu-i suficientă câte o mutare mai slabă efectuată de Anand. Marele maestru britanic Jonathan Speelman, care a studiat și a comentat multe partide ale noului campion mondial, a menționat așa-numitul „efect Carlsen”, prin care acesta, jucând partide lungi, își determină adversarii să greșească. De asemenea, pentru stilul pozițional și pentru modul în care joacă finalurile, Magnus Carlsen este comparat cu foștii campioni mondiali Jose Raul Capablanca, Vassily Smîslov și Anatoli Karpov. Despre Carlsen se mai spune că este venit de pe o altă planetă din cauză că el caută să exploateze toate resursele poziției de pe tabla de șah și că nu se oprește decât atunci când este convins că nu mai poate câștiga acea partidă. Carlsen nu provine dintr-o țară cu tradiții în șah, însă a avut marea șansă de a întâlni un antrenor bun în persoana lui Simen Agdestein, un mare maestru norvegian care a apărat și poarta Naționalei de fotbal a Norvegiei. Agdestein a remarcat talentul nativ al lui Carlsen, însă spre deosebire de mulți antrenori din lumea șahului, a conștientizat că nu îl va putea duce pe Magnus spre marea performanță. A preferat să îi devină manager și i-a găsit antrenorii potriviți care l-au condus pe Carlsen spre Olimpul șahist, acolo unde l-a înfruntat și l-a doborît pe Anand.

În noiembrie 2014, Magnus Carlsen l-a reîntâlnit pe Vishvanathan Anand care câștigase Turneul Candidaților,  organizat la Hanty – Mansîsk, în Rusia. Carlsen și-a apărat titlul și a câștigat meciul cu Anand cu 6,5 – 4,5.

Colaboratori