Anish Giri-în cursa pentru titlul mondial

Sărbătoritul zilei  de 28 iunie este Anish Giri, unul dintre cei 8 jucători care își dispută dreptul de a-l întâlni, la sfârșitul acestui an, în meciul pentru titlul mondial pe deținătorul acestuia, Magnus Carlsen.

Turneul Candidaților organizat în martie la Ekaterinburg (Rusia) a fost întrerupt după anunțul guvernului de la Moscova de a suspenda traficul aerian internațional din cauza pandemiei. 

 Aflați ce fel de salut a propus Anish Giri înainte de începerea partidelor din timpul pandemiei și cum a ajuns înapoi acasă, în Țările de Jos…

La 26 de ani, Anish Giri are deja 5 participări cu echipa Olandei la Olimpiadele de șah. La următoarea ediție va juca pentru Țările de Jos, așa cum a fost redenumită Olanda la începutul acestui an. La vârsta de 14 ani, 7 luni și două zile a devenit cel mai tânăr mare maestru din istoria șahului, în acel moment.

 S-a născut la 28 iunie 1994 la Sankt Petersburg, mama lui fiind rusoaică, Olga Giri, iar tatăl, Sanjay Giri, nepalez. A învățat șah de la mama lui, apoi a continuat la un club din Sankt Petersburg. Între 2002 și 2008 a trăit împreună cu familia la Saporro, în Japonia, după care a ajuns în Olanda. Așa se explică și faptul că Anish Giri vorbește fluent rusă, engleză și olandeză, dar se descurcă și în germană, japoneză și nepaleză.

Colaboratori